Å·±¦ÓéÀÖ

"Acolo pe pietre sau pe oasele acelea, căci nu distingeam prea bine ce erau, am zărit doi È™erpi încolăciÈ›i. Poate făceau dragoste. Să vă spun drept, nu È™tiu cum fac È™erpii dragoste. Sau poate se luptau. Deodată am văzut cum un fulger negru cade prin aer chiar peste insulă È™i chiar peste È™erpii încolăciÈ›i. Era un vultur care a înhățat unul din È™erpi È™i s-a ridicat cu el în văzduh. AÈ™adar, vulturul le-a întrerupt È™erpilor dragostea sau lupta. Eu i-am văzut înlănÈ›uiÈ›i, nu mă pricep să spun ce anume a fost. Dar, poate că între dragoste È™i ±ô³Ü±è³Ùă nu e nici o deosebire. Dragostea e ±ô³Ü±è³Ùă între două suflete È™i între două trupuri în care uneori nu e nici un învingător, alteori nu e nici un învins. Și, oricum, pentru unul din È™erpi nu mai avea importanță diferenÈ›a dintre dragoste È™i ±ô³Ü±è³Ùă. Pentru el totul se sfârÈ™ise. Nu va mai face nici dragoste, nici nu se va mai lupta cu nimeni. Moartea pune punct È™i iubirilor È™i luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit È™i cu cât a luptat. Mai are timp, poate, doar să regrete că n-a iubit È™i n-a luptat destul (. . .)"

"Uneori, e drept, omul oboseÈ™te aÈ™teptând. Și n-aÈ›i auzit, oare, de situaÈ›ii în care, când soseÈ™te în sfârÈ™it ceea ce el a aÈ™teptat, soseÈ™te prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obÈ›inând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuÈ™eÈ™te doar să-l obosească È™i mai mult. Și renunță la ea cu o ultimă mare tristeÈ›e deoarece nu e simplu să porÈ›i o bătălie È™i, ajuns la capăt, să-È›i dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta ²¹È™³Ù±ð±è³Ù²¹°ù±ð scopul a murit..."

"Ce tren să mai vină? Ce tren să mai plece? Aici nu mai există sosiri, nici plecări. Există numai peronul È™i ²¹È™³Ù±ð±è³Ù²¹°ù±ða."

"Mi-am trăit viața ca un somnambul."

"Ni se pare că e o datorie a pământului să se lumineze la ora prevăzută. Și astfel, în loc să aibă gust cosmic, dimineața are gustul pastei de dinți."