Michel Zévaco
Born
in Ajacccio, France
February 01, 1860
Died
August 08, 1918
Genre
![]() |
Les Pardaillan
76 editions
—
published
1907
—
|
|
![]() |
L’Épopée d’Amour
59 editions
—
published
1907
—
|
|
![]() |
La Fausta
50 editions
—
published
1908
—
|
|
![]() |
Pardaillan et Fausta
52 editions
—
published
1913
—
|
|
![]() |
Fausta Vaincue
47 editions
—
published
1908
—
|
|
![]() |
Borgia !
44 editions
—
published
1906
—
|
|
![]() |
Le Fils de Pardaillan
30 editions
—
published
1916
—
|
|
![]() |
Les Amours du Chico
45 editions
—
published
1913
—
|
|
![]() |
Nostradamus
48 editions
—
published
1909
—
|
|
![]() |
Le Pont des soupirs
59 editions
—
published
1909
—
|
|
“Pentru umanitate în ansamblul său, iubirea e o formă de egoism. Un bărbat iubește o femeie. Ceea ce vrea să însemne că o dorește; în felul ăsta dorește posesia; vrea neapărat ca acea femeie să-i aparțină în exclusivitate. Dacă femeia e venală, o cumpără ca pe o statuie sau orice alt obiect de lux. Dacă e onestă, se străduiește să-i demonstreze că trebuie să-i aparțină numai lui, și de bună voie. Una peste alta, vrea sa pună mâna pe ea. E o operă de cucerire în felul barbarilor din antichitate. Dovada: chinurile iubirii se micsorează, dispărând aproape cu totul dacă femeia vizată nu se dă nimănui. Ceea ce se cheamă gelozie nu-i decât expresia acestui egoism de o factură deosebită� Bărbatul caută deci mai ales să-și satisfacă propriul său apetit de cuceritor și de proprietar atunci când afirmă că iubește. Iubirea, asta înseamnă: vreau. Vreau acest obiect: bronz, marmură sau femeie. Pentru mine, numai pentru mine! Așa vreau eu. Și atunci spun că o iubesc! Cât îmi e de milă!...”
― La Marquise De Pompadour
― La Marquise De Pompadour
“- Ajutor! Ajutor! răcnea vocea, la vreo câțiva pași depărtare.
- Dacă l-am salva pe bietul om? propuse Trencavel.
- Nu îmi surâde ideea de a face munca paznicului de noapte, zise Mauluys cu răceală. Dar, în fine, dacă ți-e ție pe plac...”
― Le Capitan / L'héroïne
- Dacă l-am salva pe bietul om? propuse Trencavel.
- Nu îmi surâde ideea de a face munca paznicului de noapte, zise Mauluys cu răceală. Dar, în fine, dacă ți-e ție pe plac...”
― Le Capitan / L'héroïne
“- […] Va voi spune simplu ca trebuie sa traiti numai pentru ca viata e frumoasa in sine. Nu exista in lume decat un singur lucru foarte grav si de nevindecat: moartea! Restul poate si trebuie vindecat, chiar si dragostea cea mai adevarata si infocata, ca de exemplu, cea pe care o traiti voi acum!
D’Assas scutura din cap cu o violenta disperata.
-Imi vorbiti asa pentru ca voi n-ati iubit niciodata! zise el.
Saint-Germain surase�
-Ce numiti voi iubire? zise el cu o gravitate si mai pregnanta. Ascultati-ma bine. Poate ma veti intelege, pentru ca sunteti unul din sufletele cele mai generoase pe care le-am intalnit. Pentru umanitate in ansamblul sau, iubirea e o forma de egoism. Un barbat iubeste o femeie. Ceea ce vrea sa insemne ca o doreste; in felul asta doreste posesia; vrea neaparat ca acea femeie sa-i apartina in exclusivitate. Daca femeia e venala, o cumpara ca pe o statuie sau orice alt obiect de lux. Daca e onesta, se straduieste sa-i demonstreze ca trebuie sa-i apartina numai lui, si de buna voie. Una peste alta, vrea sa puna mana pe ea. E o opera de cucerire in felul barbarilor din antichitate. Dovada: chinurile iubirii se micsoreaza, disparand aproape cu totul daca femeia vizata nu se da nimanui. Ceea ce se cheama gelozie nu-i decat expresia acestui egoism de o factura deosebita� Barbatul cauta deci mai ales sa-si satisfaca propriul sau apetit de cuceritor si de proprietar atunci cand afirma ca iubeste. Iubirea, asta inseamna: vreau. Vreau acest obiect: bronz, marmura sau femeie. Pentru mine, numai pentru mine! Asa vreau eu. Si atunci spun ca o iubesc! Cat imi e de mila!...
-Asa deci, murmura d’Assas, exista si o alta forma de iubire!...
-Da, iubirea exista! E adevarat. E mai pretioasa decat comorile lui Ali-Baba! Dar, ma rog, ea exista. Putini barbati o cunosc. Este aproape la fel de greu de gasit un barbat care iubeste, pe cat e de greu de gasit o femeie care sa merite a fi iubita. Dar se mai intampla!
-Si cum e dragostea asta de care vorbiti? intreba cavalerul.
-Iubirea aceasta, zise atunci contele, este forma cea mai perfecta a devotamentului, adica tocmai contrariul a ceea ce vulgul considera a fi iubire. A iubi o femeie nu inseamna decat a dori cu ardoare fericirea ei, si nu fericirea ta. Intelegeti ce vreau sa spun?
-Da� sau cel putin cred ca da, zise d’Assas.
-Iubesc o femeie. Iata ce inteleg prin asta: daca aceasta femeie ma cheama in ajutor, voi fi in stare si de muncile lui Hercule, voi face sa tremure si cerul si pamantul ca sa-i asigur fericirea� dar daca ea se indeparteaza de mine� daca simpatia ei se indreapta spre un altul�
-Ei bine?
-Ei bine, pentru ca o iubesc� pentru ca am consimtit sa-i asigur fericirea, nu numai ca nu voi fi un obstacol intre ea si barbatul alea� dar chiar ma voi bucura vazand ca a gasit fara mine acea fericire pe care pretindeam ca i-o aduc.
-Ingrozitoare teorie!
-Spuneti ca e ingrozitoare pentru ca nu ati gustat farmecul nesfarsit al devotamentului pur, al sacrificiului care nu asteapta recompensa� Eu, care am cunoscut toate formele iubirii, de la gelozia care nutreste ganduri criminale pana la disperarea ce naste ganduri de sinucidere, va spun ca numai in devotement e iubire!...
D’Assas, visator, asculta cuvintele lui Saint-Germain care, putin cate putin, ii alinau durerea si o faceau mai usor de suportat. Poate contele nu avea alt scop decat acela de a-si expune teoria sa cu privire la iubire.
Cavalerul, cum o spusese si Saint-Germain, era cu adevarat un suflet generous.
Incepuse sa intrezareasca posibilitatea de a se devota fericirii Jeannei; incetul cu incetul ideea sinuciderii incepea sa piarda teren. Caci cuvintele contelui incolteau si dadeau roade.
“Un singur lucru e nevindecabil: moartea!�
Caci murind, nu se condamna singur sa nu o mai vada pe Jeanne?”
― La Marquise De Pompadour
D’Assas scutura din cap cu o violenta disperata.
-Imi vorbiti asa pentru ca voi n-ati iubit niciodata! zise el.
Saint-Germain surase�
-Ce numiti voi iubire? zise el cu o gravitate si mai pregnanta. Ascultati-ma bine. Poate ma veti intelege, pentru ca sunteti unul din sufletele cele mai generoase pe care le-am intalnit. Pentru umanitate in ansamblul sau, iubirea e o forma de egoism. Un barbat iubeste o femeie. Ceea ce vrea sa insemne ca o doreste; in felul asta doreste posesia; vrea neaparat ca acea femeie sa-i apartina in exclusivitate. Daca femeia e venala, o cumpara ca pe o statuie sau orice alt obiect de lux. Daca e onesta, se straduieste sa-i demonstreze ca trebuie sa-i apartina numai lui, si de buna voie. Una peste alta, vrea sa puna mana pe ea. E o opera de cucerire in felul barbarilor din antichitate. Dovada: chinurile iubirii se micsoreaza, disparand aproape cu totul daca femeia vizata nu se da nimanui. Ceea ce se cheama gelozie nu-i decat expresia acestui egoism de o factura deosebita� Barbatul cauta deci mai ales sa-si satisfaca propriul sau apetit de cuceritor si de proprietar atunci cand afirma ca iubeste. Iubirea, asta inseamna: vreau. Vreau acest obiect: bronz, marmura sau femeie. Pentru mine, numai pentru mine! Asa vreau eu. Si atunci spun ca o iubesc! Cat imi e de mila!...
-Asa deci, murmura d’Assas, exista si o alta forma de iubire!...
-Da, iubirea exista! E adevarat. E mai pretioasa decat comorile lui Ali-Baba! Dar, ma rog, ea exista. Putini barbati o cunosc. Este aproape la fel de greu de gasit un barbat care iubeste, pe cat e de greu de gasit o femeie care sa merite a fi iubita. Dar se mai intampla!
-Si cum e dragostea asta de care vorbiti? intreba cavalerul.
-Iubirea aceasta, zise atunci contele, este forma cea mai perfecta a devotamentului, adica tocmai contrariul a ceea ce vulgul considera a fi iubire. A iubi o femeie nu inseamna decat a dori cu ardoare fericirea ei, si nu fericirea ta. Intelegeti ce vreau sa spun?
-Da� sau cel putin cred ca da, zise d’Assas.
-Iubesc o femeie. Iata ce inteleg prin asta: daca aceasta femeie ma cheama in ajutor, voi fi in stare si de muncile lui Hercule, voi face sa tremure si cerul si pamantul ca sa-i asigur fericirea� dar daca ea se indeparteaza de mine� daca simpatia ei se indreapta spre un altul�
-Ei bine?
-Ei bine, pentru ca o iubesc� pentru ca am consimtit sa-i asigur fericirea, nu numai ca nu voi fi un obstacol intre ea si barbatul alea� dar chiar ma voi bucura vazand ca a gasit fara mine acea fericire pe care pretindeam ca i-o aduc.
-Ingrozitoare teorie!
-Spuneti ca e ingrozitoare pentru ca nu ati gustat farmecul nesfarsit al devotamentului pur, al sacrificiului care nu asteapta recompensa� Eu, care am cunoscut toate formele iubirii, de la gelozia care nutreste ganduri criminale pana la disperarea ce naste ganduri de sinucidere, va spun ca numai in devotement e iubire!...
D’Assas, visator, asculta cuvintele lui Saint-Germain care, putin cate putin, ii alinau durerea si o faceau mai usor de suportat. Poate contele nu avea alt scop decat acela de a-si expune teoria sa cu privire la iubire.
Cavalerul, cum o spusese si Saint-Germain, era cu adevarat un suflet generous.
Incepuse sa intrezareasca posibilitatea de a se devota fericirii Jeannei; incetul cu incetul ideea sinuciderii incepea sa piarda teren. Caci cuvintele contelui incolteau si dadeau roade.
“Un singur lucru e nevindecabil: moartea!�
Caci murind, nu se condamna singur sa nu o mai vada pe Jeanne?”
― La Marquise De Pompadour