Å·±¦ÓéÀÖ

“ÃŽntotdeauna am avut grijă să am o grijă. Sunt omul care s-a culcat È™i s-a trezit cu griji. Simt grijile după pielea care mă strânge È™i gâtul care se-nfundă. Când mai scap de câte o grijă, umerii își amintesc că există spaÈ›iu de sprijin pentru spate.
La școală grijile mele sunt ale mele, iar grijile celorlalți sunt tot ale mele. De aceea, multă vreme am fost văzută în școală ca doamna cu liste: peste tot unde mergeam eram cu lista în față, în cazul în care mai apare ceva să notez ca să nu uit.
În plan conștient, listele erau oaza mea de control, iar în subconștient, în somn, îmi măcinam dinții și dezvoltasem ticuri puțin observabile: așezatul ochelarilor pe nas, atingerea bărbiei, verificatul urechilor.
Am crescut o alergie față de colegii care stăteau: nu suportam să îi văd lâncezind la discuții superficiale sau la fumoar. Oamenii aceștia nu păreau să aibă griji, deci nu munceau, așadar nu existau.
Nu terminam un proiect că deja mă gândeam la următorul, încât devenisem dependentă, fără să È™tiu, de făcutul a ceva, ajungând să pun cât mai multe pe listă, ca să fiu văzută È™i ca să îmi justific pâinea.”
― Carmen Neagu nee Eni, Tezaur de greÈ™eli: Ghid de supravieÈ›uire pentru profesori